Valentin Ceaprazaru

Prins in valtoarea pregatirii nuntii, mi-am facut totusi timp sa mai trec pe la biserica sambata seara. Am participat la o actiune a tinerilor, un fel de scavenger hunt.  Scopul a fost sa vizitam cate una sau doua familii de oameni in varsta, membrii in biserica, si sa le ducem cate un pachet cu “d’ale gurii”, si sa petrecem putin timp cu ei pentru a-i scoate din monotonia si singuratatea zilnica.

Eu am ajuns la familia Constantin. Intampinati de doamna Cristina, imediat asteptarile mele au fost date peste cap. De ce? Ei bine ma asteptam sa mergem la niste batranei care se plang ca nu au ce manca, ca au tot felul de boli ale caror nume nici nu incerc sa le reproduc, ca au intretineri de platit si nu le ajung pensiile, etc (lista e lunga, si o am din pricina altor intalniri cu oameni in varsta). Cum spuneam aceste asteptari/preconceptii au fost inselate. Doamna Cristina imediat a luat punga cu bunuri ce le adusesem pentru dansa si a transat cozonacul si ni l-a servit noua pe motiv ca : “dar din dar se face rai”. Au urmat bananele si din partea casei mere coapte. Yummmi. Am petrecut aproape o ora acolo, timp in care am aflat putin istoria familiei. Au avut un copil ce a murit. Sotul ei are o raceala mai puternica si se temeau de gripa porcina. (Pentru alte detalii va incurajez sa mergeti sa o vizitati) Veselia si spiritul tanar ce l-a afisat m-au surprins foarte mult. Era mai energica decat mine! WAW. Ce minuntat! Sa ajungi la 80+ de ani si sa ai mai multa energie decat un tanar de 25.

Apoi am mers inspre biserica cautand un om caruia sa ii dam un pachet micut cu mancare. Si am gasit. Din pacate Romania nu duce lipsa de astfel de oameni. Si se pare ca guvernantii nostri iubiti planuiesc sa aduca tot mai multi oameni in strada prin deciziile ce le iau. Dar sa lasam politica la o parte. Acest om, eu am retinut numele Ruben, fusese dat afara din apartamentul cumparat de la ICRAL de cativa ani buni. Intre timp fusese pe la mai multe camine sociale, insa a plecat si de acolo din cauza hotiei angajatilor si a celor ce trebuiau sa aibe grija de el. Am ascultat ce ne-a povestit si am incercat sa-l incurajam. Dar cum poti incuraja un om ce sta noapte in frig? Ce ii poti spune? Dumnezeu sa te binecuvanteze? Domnul poarta de grija? Personal ma simt foarte ipocrit atunci cand spun lucruri de genul acesta. Eu stau cu el acolo in frig 20 minute, dar apoi, parca nepasandu-mi de nimic, fug imediat la caldura. Am ce manca, am haine groase. Ce ii poti spune unui astfel de om? Ce poti face pentru el?

Inca un lucru .. Sper ca ati ramas cu mine pana aici.

Multumirea!!! O ce cuvant. Suntem invatati de mici sa multumim pentru tot ce primim, astfel incat pentru cei mai multi dintre noi devine un lucru mecanic. Primim un dar .. multumim. Vine chelnerita cu mancarea comandata multumim. Si e bine sa fie asa. Traim in acesta Romanie ce este plina de oameni grabiti, ce cred ca totul li se cuvine si uita lucrurile elementare : sa multumeasca. Ca tot am ajuns la ce ni se cuvine noua. Oare ce ni se cuvine? Caldura? Hainele? Mancarea? Familia? Prietenii? E adevarat ca muncim pentru aceste lucruri. Ne trezim dimineata si ne culcam tarziu. Dar TOTUL primim de la DUMNEZEU. TOTUL.

Revin la atitudinea Romanilor. Am oprit oameni pe strada si le-am pus urmatoarea intrebare: Tu pentru ce esti multumitor? Nimeni nu a stiut sa spuna un motiv. Toti spuneau ca nu au pentru ce sa fie multumitori. Tu ce motiv ai sa fii multumitor?

Gandeste-te:

Tu ce motiv ai sa fii multumitor?